29 august 2010

20 and fabulous...

Ziua în care am împlinit 20 de ani (mai exact alaltăieri) a fost una dintre cele mai frumoase momente pe care le-am trăit! Pe lângă faptul că am niște părinți extraordinari și niște prieteni geniali...a intrat în viața mea o ființă splendidă (un mic shih-tzu)


sunt mai mult decât recunoscătoare iubitului meu care mi-a umplut casa de oameni deosebiți și mi l-a adus pe Jimmy!Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc!!!



Nu pot să mă abțin să nu vă arăt câteva poze cu Jimmy!

14 august 2010

Iertarea - prietenul sufletului

Suntem mulți într-o lume mică.. fiecare avem o infinitate de idei, de gânduri și păreri! Suntem obligați să ne integrăm în lumea asta care se mișcă prea repede..trebuie să socializăm...să ne acceptăm și să trăim unii cu ceilalți.

Evident...în condițiile astea și cea mai bine intenționată ființă de pe planetă greșeste. Și greșim pentru că suntem oameni..pentru că suntem diferiți...pentru că fiecare vede altfel lucrurile. Oricât am încerca să nu facem greșeli în fața celor cu care intrăm în contact nu putem. Pentru că „așa e omul” și nu putem schimba asta. Totuși...omul a fost suficient de deștept să inventeze Iertarea.

Îndrăznesc să spun că iertarea este una dintre cele mai mari provocări ale vieții. Iertarea nu este doar un cuvânt...este un întreg proces în care trebuie să te străduiești din greu, să te lupți cu tine însuți pentru a reuși să ierți ceva sau pe cineva. Oricât de conștient ai fi de răul pe care ți-l cauzezi singur atunci când aduni în suflet resentimente...este extrem de greu să uiți și să ierți.

Așa cum putem învăța orice....putem învața să și iertăm. Iertarea nu înseamna să lași trecutul în urmă...nu poți să să-ți ștergi din memorie o situație în care te-ai simțit rănit dar poți să o lași să treacă. Nu ne putem bucura de prezent dacă nu reușim să lăsăm trecutul să treacă.

Iertarea înseamnă curaj, eliberare, pace, înțelepciune etc. Atunci când iertăm ne vindecăm o rană a sufletului. Dezvoltând sentimente de ură și resentiment nu facem altceva decât să pierdem vremea și să ne facem rău nouă înșine. Ce rost are să îți umplii mintea de resentimente când nu mai poți schimba ceea ce a fost? Poate că cel care ți-a făcut rău se distrează în acest moment și a și uitat de tine. Nu are rost să te stresezi aiurea pentru ceva ce a trecut.

Acum probabil te întrebi cum poți să oprești resentimentele să apară în mintea ta? Păi e destul de simplu. În primă fază te ții ocupat/ă. La un moment dat...evident o să obosești. Ce e de făcut atunci? Păi ai o minte destul de încăpătoare în care ai îndesat probabil o gramadă de gânduri bune și amintiri superbe. Gândește-te la ele....gândește-te la tine...la viața ta! Poate ai trecut prin multe situații grele și te mai așteaptă unele și mai grele. Ce rost are să nutrești gânduri rele pentru o persoană când în lume sunt atâția de genul asta care la un moment dat îți vor face rau?


Gandhi- Cei slabi nu vor putea niciodată să ierte. Iertarea este calitatea celor puternici.

Lewis B Smedes - Să ierți înseamnă să eliberezi un prizonier și să descoperi că prizonierul acela ești tu.

Benjamin Franklin - Rănirea unui dușman te coboară mai prejos decât el. Răzbunarea te face egalul lui. Iertarea te ridică deasupra lui.

Vrem distracție!!!

Stațiunea Neptun nu e pentru tineri care caută distracție. Știu...trebuia să aleg Costinești-ul dar știam că acum câțiva ani și Neptunul este o stațiune destul de animată.



Am avut un șoc când am ajuns la mare...în loc de atmosfera incendiară cu care eram obișnuiți la Costinești am descoperit pustietatea :))... bine...vorbesc din perspectiva unei tinere de 20 de ani...pentru că probabil...cei cu copii m-ar fi contrazis cu siguranță.



Mă rog...tot ce pot să spun este că la ora 24 (maxim) se dădea stingerea...era o liniste deplina dupa 24...ahhh mai puțin cele 2 cluburi din stațiune care erau aglomerate până peste cap cu 5-6 persoane :))) ...



Toată atmosfera asta m-a făcut să îmi dau seama că atunci când știi să te distrezi...te distrezi în orice situație. Deși ne-a fost cam greu până ne-am adaptat, pâna la urmă am avut o vacanță super tare. Plaja a fost curată...soarele ne-a prăjit bine...apa a fost... udă :)) și distracția maximă ;))

25 iulie 2010

Suntem oameni...nu roboți !

„Relaxare? Ce înseamnă asta?”

Da...suntem încătușați de probleme...de viața de zi cu zi! Când ai făcut ultima oara ceva pentru sufletul tău? Știu...e greu...ai multe de făcut...mulți oameni de mulțumit...multe treburi...n-ai timp de prostii!

Asta gândim majoritatea dintre noi! N-avem timp! Cine ne ia timpul?Doar avem 24 de ore! Cum se face că alții termină treaba înaintea noastră?Sunt mai deștepți decât noi?Sunt sigură că te-ai gandit la asta de multe ori. Însă te-ai gândit vreodată că timpul tău este furat tocmai de tine? Pare ciudat nu-i așa?Tu îți furi singur/ă timpul pentru că vrei să le faci pe toate. Oboseala pune stăpânire pe tine...încet, dar sigur, fără ca tu să-ți dai seama.

Îți propun un mic test! Organizează-ți un program foarte încărcat în care nu ai timp nici să răsuflii și încearcă să rezolvi tot ce ți-ai propus. A doua zi rezerv-o doar pentru sufletul tău, indiferent dacă ai rezolvat sau nu activitățile din ziua precedentă. Relaxează-te, odihnește-te...dormi...visează...fă ceva ce-ți place! Gândește-te că ești liber...că nimeni nu are nevoie de tine! Următoarea zi..reia toate activitătile pe care le-ai programat în prima zi! Sunt curioasă..observi vreo diferență?

Corpul nostru are nevoie de relaxare...măcar câteva minute pe zi. Pentru asta am găsit un video de meditație genial care sper să îți aducă liniștea de care ai atâta nevoie.



24 iulie 2010

Pastila zilnică de optimism și voie-bună

Inspiră-te:

„Fără muncă, talentul nu este altceva decât un prost obicei” - Georgens Brassens

Ai râs azi? Dacă nu, acum e momentul:



22 iulie 2010

Perfecțiunea...


Există perfecțiune? Bineînțeles părerile sunt împărțite...

Pentru mine nu există perfecțiune. Deși sunt mulțumită de familia mea, de prietenii mei, de lucrurile mele, de aspectul meu, de viața mea...nu pot niciodată să spun gata...„nu vreau nimic mai mult..totul e perfect”. Cu cât am mai mult...cu atât vreau mai mult...așa suntem noi toți.

Dacă m-ar opri cineva pe stradă și mi-ar cere să dau o definiție a perfecțiunii aș spune... „atâtea opinii...atâtea definiții”.

Eu n-o să pot fi niciodată perfectă în ochii tuturor... Deși nu-mi place s-o spun..e imposibil să fii pe placul tuturor. Nici în ochii mei n-o să fiu niciodată perfectă...mereu o sa-mi stea părul vâlvoi dimineața, mereu o să vorbesc mai mult decât trebuie, mereu o să-mi spun părerile indiferent dacă sunt pozitive sau nu. Asta sunt eu. Poate dacă aș vrea...m-aș putea schimba. Dar ce nevoie am de o viața perfectă? Viața mea e perfectă tocmai prin micile ei imperfecțiuni.

Dacă totul ar fi pe placul nostru și viața ar fi roz, pentru ce am mai trăi?


Citate celebre despre perfecțiune:

Perfecţiunea e atinsă nu atunci când nu mai este nimic de adăugat, ci când nu mai este nimic de înlăturat. - Antoine de Saint-Exupery

Nu vă temeți de perfecțiune, n-o s-o atingeți niciodată. Salvador Dali

Perfecţiunea însăşi este imperfecţiune. Vladimir Horowitz

Nu încerca să atingi perfecțiunea, dar încearcă măcar să scapi de mediocritate. - Alexandru Gh Radu
Ție ți-ar plăcea să fii perfect și să ai o viață pe măsură?

21 iulie 2010

Pastila zilnică pentru optimism si voie-bună...

Inspiră-te:

„Dintre toate darurile pe care le-a primit omul, a râde cu toată inima se plasează printre cele mai importante” - Norman Cousins

Ai râs azi? Dacă nu, acum e momentul:

10 minute de relaxare...

Stăpânirea de sine...



Prima dată când am văzut acest filmuleț am râs cu lacrimi, poate ca și majoritatea dintre voi! Ca să fiu sinceră, mă cam amuză de fiecare dată când îl revăd...știu foarte urât din partea mea...e o poveste tristă a unor oameni ghinioniști care pe mine mă amuză. Din această cauză am ales să vorbesc puțin despre stăpânirea de sine si controlarea emoțiilor.

Fiecare dintre noi este controlat de emoții în fiecare clipă, însă unii au puterea de le interioriza. Cum fac acest lucru? Probabil au mai multă stăpânire de sine...nu se stie cum au căpatat-o dar stiu sigur că prin exercițiu poți ajunge să preiei controlul asupra emoțiilor tale.

Cunoașterea propriilor emoții este condiția esențiala care îți permite să te controlezi în diferite situații.Evident mulți o să vă întrebați „Cum naiba să știu cum o s reacționez într-o situație dacă nu am nici cea mai vagă idee despre ce-mi rezervă ziua de mâine?” Așa este...din punctul acesta de vedere suntem neputincioși...dar nimic nu ne împiedică să ne imaginăm și să ne punem în diverse ipostaze. V-ați întrebat vreodată „Cum aș reacționa dacă aș fi promovat/ă sau dacă aș primi un telefon în care aș fi anunțat că am câștigat la loto? etc”. Dacă nu v-ați pus niciodată această întrebare poate ar fi cazul să o aveți în vedere pentru că de exemplu dacă mâine câștigi la loto s-ar putea să nu te poți bucura de bani pentru că ai făcut infarct sau mai știu eu ce.

Sfat: E bine să fim pregătiți în fața emoțiilor. Uite un exercițiu simplu pentru controlul emoțiilor: De dimineață, înainte să te ridici din pat, repetă-ți în minte câteva lucruri pozitive precum: Sunt convins/ă că ziua de astăzi va fi mai bună decât cea de ieri pentru că eu sunt din ce în ce mai puternic/ă, pot să trec peste orice neplăcere, pot să râd într-o lume de oameni triști și dețin controlul deplin al emoțiilor mele.

Citate despre autocontrol:

Victor Duta:
Emoțiile sunt dușmani perfizi pentru fiecare dintre noi. Ele te trădează și te fac vulnerabil.


Samule Smiles: Munca trezește ascultarea, stăpânirea de sine, atenția, siguranța și răbdarea.

Viața ta este o expresie a minții tale..


În filmulețul de mai jos vreau să vă împărtășesc secretele universului. Veți observa că sunt niște secrete foarte bine păstrate de care toți știm însă de multe ori le ignorăm.

VIAȚA TA ESTE O EXPRESIE A MINȚII TALE.
Deși nu putem schimba toate situațiile, putem schimba întotdeauna felul în care percepem o situație și felul în care ea ne afectează. Mi s-a întâmplat de multe ori ca într-o zi să fac un lucru foarte repede pentru că am privit lucrurile cu încredere si optimism, mi-am zis că pot, mi-am zis că deși nu e un lucru foarte atrăgator trebuie făcut și poate pe parcurs voi învăța ceva care poate o să-mi folosească mai târziu. Însă au fost situații în care a trebuit să fac ceva asemănător dar mi-am zis din start că nu prea am timp, că îl mai pot amâna puțin, că mi-e cam lene... . Acum dacă stau să compar efortul depus pentru cele două acțiuni întreprinse îmi dau seama că prima dată am terminat totul într-un timp mult mai scurt și am depus mai puțin efort decât în cel de-al doilea caz . Sunt absolut convinsă că dacă stați puțin și analizeați 2 situații asemănătoare pe care le-ați abordat diferit o să ajungeți la aceeași concluzie ca și mine.

Sfat: Dacă ai un proiect la care nu-ți place sub nicio formă să lucrezi dar totuși trebuie să-l faci și nu poți să aduni energia necesară, stabilește-ti o recompensă pentru finalizarea lui! Atunci când suntem motivați lucrăm mult mai repede și mai bine!


20 iulie 2010

Pastila zilnică pentru optimism și voie-bună...


INSPIRĂ-TE:

„Viitorul apartine celor care cred in frumusetea propriilor vise” – Eleanor Roosevelt

AI RÂS AZI? DACĂ NU, ACUM E MOMENTUL:

Un puşti vine revoltat de la şcoală şi îi spune tatălui său că acolo îl pun să înveţe numai inutilităţi. Tatăl îl întreabă uimit:
- Cum adică?
- Păi la istorie ne pune să memorăm nişte ani: 1848/1877-1878/1907/1944/1989. Cică sînt importanţi!
- Altceva...
- Păi la geografie tot aşa trebuie să reţinem tot felul de denumiri, ca de exemplu: Carpaţii "Scurburii", Strîmtoarea "Fosfor" şi Dardanele, de parcă mi-ar folosi la ceva chestiile astea! Dacă mă întrabă careva merg repede la un Internet Cafe, dau search pe Google şi aflu... simplu, nu?
- Da, fiule, da' să zicem că ieşi şi tu cu o fată, şi cum vă ţineţi voi aşa, de mînă, ea te întreabă ce înălţime are vîrful Chomolugma?
- Nu-i problemă! Merg repede la un Internet Cafe, că-i deschis non-stop, dau search pe Google, aflu şi mă întorc să-i spun...
- Da, da' pînă te întorci tu să-i spui că are 8848 m s-ar putea să o găseşti ocupată!
- Cu cine?
- Păi, tot cu un prost aşa ca tine, da' care are laptop!