Se afișează postările cu eticheta Cufarul motivațional. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Cufarul motivațional. Afișați toate postările

26 octombrie 2010

Învinge-ți teama!

Așa arată lumea de dincolo de pereții casei tale! Ai curaj să ieși din zona de confort? Tu ești o pasăre pe teritoriul unor prădătoare. Zboară și doboară-i!





15 octombrie 2010

Nu exista povară care să nu-ți poată da aripi

De ziua mea, o bună prietenă pe care o vad foarte rar din păcate, mi-a făcut cadou o super carte pe care vi-o recomand cu căldură tuturor celor care sunteți pasionați de dezvoltare personală. Cartea se numește „Noi mesaje de la Univers” și este scrisă de Mike Dooley. Ceea ce își propune autorul este să le arate cititorilor carții sale cât de deosebiți sunt și câte lucruri pot face atunci când își doresc. Este a doua oară când o citesc deși niciodată nu am răbdare să citesc o carte încă o dată.

Sentimentul care mi-a rămas după prima citire a fost că Eu sunt Universul, adică din mâinile astea două aparent firave pot ieși multe, mai multe decât poate oricine să ducă, iar dacă-mi pun și mintea la contribuție, ei bine atunci pot să mut și munții din loc, dacă asta îmi propun.

Pentru a vă trezi și mai mult interesul, o să vă citez unul dintre mesaje. Probabil o să mai primiți articole pe parcurs cu câte un mesaj din această carte pentru că sunt prea puternice și ar fi păcat să le țin doar pentru mine.

„ Trebuie să-ți mărturisesc că unul dintre cele mai grozave lucruri atunci când ești Universul este acela că știi absolut tot. Hmm, mai e și faptul că poți îndeplini orice dorință. Îmi place de asemenea că sunt etern. Și că nu am limite. Că pot crea lumi întregi printr-un simplu gând.Că știu că realitatea se manifestă exact așa cum trebuie. Că am totul, sunt totul și pot face orice. În plus îmi place la nebunie să fiu în permanență îndrăgostit și să fiu iubit.

Tu ce îmi poți mărturisi?
Cum e să fii un Univers întreg?”
Mike Dooley, Noi mesaje de la Univers       



Dacă vreunul dintre cititorii acestui articol a citit această carte sau alte cărți de genul acesta este rugat să nu le țină doar pentru el și să lase în pagina GÂNDURI o mică recenzie. Mulțumesc anticipat :)

11 octombrie 2010

Fii minunat clipă de clipă!

Pentru că avem în față o săptămână nou-nouță, pe care putem s-o modelăm așa cum știm noi mai bine, am ales să vă motivez cu o poză :d



Sper să faci diferența săptămâna asta și în săptămânile care urmează!



Be great and...

3 octombrie 2010

Fly Like An Eagle...

Am găsit un video pe youtube și am ținut neapărat să-l împărtășesc și vouă!

Este absolut genial!

Cuprinde toate motivele pentru care să nu-ți pierzi niciodată motivația!

Te-ai nascut cu aripi de vultur! Nu te debarasa de ele! Folosește-le și devino un campion!

Trăiești într-o lume cu posibilități nelimitate!

Ai fost înzestrat cu suficientă putere pentru a trece peste toate obstacolele din calea ta!

Nu-ți face griji... întunericul nu te poate ajunge pentru că tu zbori prea sus!


Enjoy the movie!

2 octombrie 2010

„ASTĂZI” este un dar...

Crezi că asta e doar o altă zi din viaţa ta?

Nu este o altă zi. Este Ziua care îţi este dată astăzi. Îşi este dăruită ţie. Este un dar. Este singurul dar pe care îl ai chiar acum şi singurul răspuns adecvat este recunoştinţa. Chiar dacă nu faci nimic altceva decât să cultivi acel răspuns, prin marele dar pe care îl reprezintă această zi unică. Dacă înveţi să răspunzi ca şi cum ar fi prima zi a vieţii tale şi ultima zi a vieţii tale, atunci vei fi petrecut această zi foarte bine.

Începe prin a deschide ochii şi a fi surprins că ai ochi pe care îi poţi deschide. Acea paletă minunată de culori care ne este oferită necontenit pentru simpla încântare. Priveşte cerul! Atât de rar privim cerul , atât de rar observăm cât de diferit este, clipă de clipă, cu norii care vin şi trec. Ne gândim doar la vreme şi chiar şi în legătură cu vremea, nu ne gândim la multele nuanţe legate de ea. Ne gândim doar la vreme bună, la vreme rea. Ziua de azi, chiar acum, are o vreme unică, o vreme care, probabil, nu se va repeta nicicând în exact aceeaşi formă. Modul de formare a norilor pe cer nu va mai fi niciodată acelaşi cum este chiar acum. Deschide ochii! Priveşte norii!

Priveşte feţele oamenilor pe care îi întâlneşti. Fiecare are o incredibilă poveste în spatele acelei feţe. O poveste pe care nu ai putea-o niciodată înţelege pe de-a-ntregul. Nu doar propria lor poveste, ci şi povestea strămoşilor lor. Toate merg atât de mult înapoi în timp. Şi în acest moment prezent, în această zi, toţi oamenii pe care îi întâlneşti, toate acele vieţi ale multor generaţii şi din atâtea locuri de pe Pământ curg laolată şi se întâlnesc cu tine aici, ca o apă dătătoare de viaţă, dacă doar îţi deschizi inima şi bei.

Deschide-ţi inima către incredibilul dar pe care ni-l face civilizaţia. Apeşi un întrerupător şi ai lumină electrică. Răsuceşti un robinet şi ai apă caldă şi apă rece şi apă potabilă, un dar pe care milioane şi milioane de oameni din lume nu-l vor trăi niciodată.

Acestea sunt doar câteva dintr-un număr enorm de daruri în faţa cărora îţi poţi deschide inima. Îţi doresc să îţi deschizi inima în faţa tuturor acestor binecuvîntări şi lasă-le să se reverse prin tine, astfel ca fiecare persoană pe care o vei întâlni astăzi să fie binecuvântată de tine: de ochii tăi, de zâmbetul tău, de atingerea, de simpla ta prezenţă.

Lasă Recunoştinţa să debordeze şi binecuvântează totul din preajma ta. Şi astfel, va fi cu adevărat o zi bună.


30 septembrie 2010

Țeapăăă!

Haha...Din categoria ”Nu lăsa vrabia din mâna pentru cioara de pe gard”! S-ar putea să nu prinzi niciuna, la fel cum a făcut tipul asta :))

Minciuna este necesară!

Stai stai nu mă înțelege greșit! Nu vreau să spun că trebuie să ne mințim pe noi și pe cei din jur sau să ne cladim o viață bazată pe minciună! Însă minciuna are și ea rolul ei...Nu-mi spune...una dintre cele 10 porunci este „Să nu minți!”..da știu! Dar ia imaginează-ți pentru o clipă cum ar fi dacă ai spune tot ce ți-ar trece prin minte? Sau dacă toată lumea din jurul tău ar spune tot ce i-ar trece prin minte! De exemplu, cum crezi că ai ajuta un prieten spunându-i că nu o să reușească nimic din ceea ce și-a propus pentru că așa crezi tu? La ce i-ar folosi lui asta? Deci? Există și minciuni bune pe lumea asta! Sunteți de acord?

De asemenea, minciuna este un mod de a te apăra. Ce ar fi dacă copilul tău care a făcut o prostie ar veni la tine și ar cere să-l pedepsești? Sunt sigură că ai crede că e ceva în neregulă cu el și l-ai duce la un psiholog. Bine, poate exagerez puțin dar acesta este adevărul!

Nu e nimic rău dacă îi spui cuiva că arată bine astăzi deși tu ești cu totul de altă părere.

Nu e nimic rău în a-ți cere scuze pe șeful tău care e cu o falcă-n cer și cu una-n pământ, pentru că nu ai terminat proiectul la timp, deși tu crezi că este un măgar obsedat de muncă!

Nu e nimic rău dacă strecori o mică minciuna atât timp cât nu îi afectează pe cei din jurul tau, ba mai mult îi faci să se simtă mai siguri și mai încrezători!


De câte ori nu ai fost pus în situația de a minți pe cineva cu un scop bine intenționat? Nu-mi spune că niciodată pentru că aș crede că ești cel mai mare mincinos!:))

Crede-mă...nu există om pe pământ care n-a mințit nici măcar o singură dată! Minciuna a fost inventată cu un scop...și dacă nu vă puteți închipui o lume care spune adevărul și doar adevărul vizionați filmul ”THE INVENTION OF LYING”!

SFAT: Există o singură persoana fată de care nu ar trebui niciodată să mințim: propria persoană!

Dacă într-o anumită situație minciuna pare a fi necesară nu ezita să o folosești, însă amintește-ți întotdeauna: NU TE MINȚI NICIODATĂ PE TINE ÎNSUȚI!!!

14 septembrie 2010

Cât de curată este fereastra sufletului tău?

O pereche recent căsătorită s-a mutat într-un cartier foarte liniştit.

În prima dimineaţa din noua casă , în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile în balcon .

CE CEARCEAFURI MURDARE ÎNTINDE VECINA NOASTRĂ ÎN BALCON... !

Cred că are nevoie de un nou săpun...poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele cearceafurile !

Soţul ei privi şi rămase tăcut.

Și aşa, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.

După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri mut mai curate şi îi spuse soţului ei: Priveşte, a învăţat să spele rufele! O fi învăţându-o altă vecină??

Soţul ei îi răspunse:

"Nu, azi m-am trezit mai de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre ! "

Viaţă este aşa! Totul depinde de curăţenia ferestrei sufletului nostru prin care observăm faptele. Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne verificăm şi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar. Atunci am vedea mai clar puritatea sufletească a celorlalţi...
sursa: povesticutalc.ro


Tu câtă grijă ai de fereastra sufletului tău? O lustruiești zi de zi cu gânduri frumoase și fapte bune? Sau o lași murdară, plină de tristețe, ranchiună și nefericire? Amintește-ți...sufletul tău îți aparține doar ție și nimănui altcuiva! Și dacă tu n-ai grijă de tine atunci cine să aibă? Dacă trupul este efemer și nu-l poți apăra de puterea timpului...sufletul îl ai pentru totdeauna și cum îl întreții exact așa îl ai! Un suflet frumos îți permite să vezi frumusețile vieții! Este doar alegerea ta dacă vrei să vezi lumea printr-o fereastră curată sau una murdară!

Ahhh... dacă vrei să-ți lustruiești fereastra bine îți recomand cele mai bune soluții de curățat:



  • ajută un prieten

  • dăruiește un zâmbet

  • fă un compliment

  • citește o carte

  • exprimă-ti opiniile

  • nutrește gânduri bune

  • relaxează-te

  • scapă de amintirile neplăcute

PS: Dacă folosești toate soluțiile de mai sus cel puțin o dată pe lună sunt sigură că fereastra sufletului tău va străluci de curățenie!

13 septembrie 2010

Medicament: faptele bune!

Faptele bune pot contribui la îmbunătățirea stării de sănătate, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii britanici, citat de dailymail.co.uk.

Oamenii care fac acte de caritate și alte fapte bune - de exemplu, își ajută vecinul la amenajarea grădinii - trec prin mai puține momente de mânie, sunt optimiști și au mai multă încredere de sine, potrivit studiului realizat de cercetătorii de la Mindlab, un laborator din cadrul Universității din Sussex.

Cercetătorii vin acum cu dovezi științifice în sprijinul vechii zicale potrivit căreia cei care îi ajută pe ceilalți se ajută pe sine.

Astfel, faptele bune pot contribui la reducerea nivelului de stres și promovează încrederea de sine.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au măsurat nivelurile de stres și ale altor emoții experimentate de un grup de bărbați și femei care au făcut fapte bune timp de nouă zile consecutiv.

Efectele stresului asupra organismului sunt binecunoscute: poate afecta sistemul imunitar, conduce la o creștere a tensiunii arteriale, crește riscul de infarct și accident cerebral și contribuie la instalarea infertilității.

Studiul, comandat de firma de asigurări Simplyhealth, a mai scos la iveala că faptele bune au un efect de reacție în lanț pozitiv, beneficiarii faptelor bune simțindu-se motivati să-i ajute pe ceilalti la rândul lor.

Un studiu anterior, realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard, a arătat că faptele bune îi întăresc fizic și psihic pe autorii lor.

sursa: http://www.newz.ro/stire/111617/faptele-bune-pot-contribui-la-imbunatatirea-sanatatii.html


Faceți măcar o faptă bună în fiecare zi ! Schimbați în bine lumea noastră...Acționați acum!Dacă nu pentru cei din jurul vostru măcar pentru voi!!!

Oferă un zâmbet...dăruiește un compliment!

Calea cea mai simplă prin care poți bine-dispune pe cineva este complimentul.
Fiecare ființă de pe pământ are nevoie să fie apreciată de cei din jur. Complimentele sunt cele mai ieftine cadouri pe care le poți dărui, însă...degeaba le oferi dacă nu vin din suflet!

Avem nevoie de complimente ca de aer. Fiecare așteaptă de la ceilalți vorbe frumoase dar de ce să așteptăm când putem să aducem noi un zâmbet pe buzele cuiva? Nu e același lucru dar sentimentul este același. Și acum vorbesc din proprie experiență. Eram în metrou și bineînteles, cum nu aveam o carte la îndemână, ce puteam să fac altceva să-mi treacă plictiseala decât să-i analizez pe cei din jurul meu?!...În fața mea stătea o doamnă pe fața careia nu se citea nimic. Având în vedere că ador bijuteriile, n-am putut să nu observ brațara masivă de la mâna ei. M-am tot gândit ce să fac.. mi-era oarecum rușine s-o abordez să-i spun ceea ce cred. Până la urmă aproape de stația la care trebuia să cobor i-am spus că are o brățară foarte frumoasă și îi vine foarte bine! În secunda următoare doamna care era doar fizic in vagon, s-a înseninat, a zâmbit și mi-a mulțumit pentru compliment. Ba chiar mi-a spus și de unde a luat-o! Nu pot să vă explic ce sentiment am avut! M-am simțit pur și simplu genial pentru faptul că am adus un zâmbet pe buzele cuiva. De ce am simțit asta? Pentru că și eu am primit la rândul meu un compliment! Care? Faptul că am făcut pe cineva să zâmbească!

Nu sta pe gânduri...oferă un compliment! Nu știi care sunt cuvintele potrivite?

Uite un
VIDEO! Sigur te va ajuta!

9 septembrie 2010

De luat în seamă!

„Nu știu care va fi destinul tău, dar știu cu siguranță un lucru: singurii dintre voi care vor fi cu adevărat fericiți, sunt cei care au cautat și au găsit cum să se pună în serviciul celorlalți.”
Albert Schweitzer