26 octombrie 2010

Crează fuziune cu Amd Phenom II X6

Trebuie să încep prin a vă mărturisi că îi iubesc pe cei de la SuperBlog. Îmi dau numai funcții importante. Iarăși m-au numit director de marketing și sunt foarte mândră de asta. Sarcina mea de astăzi constă în găsirea unor idei de promovare a celui mai accesibil procesor cu 6 nuclee- Amd Phenom II X6.

 Ca un om care își dorește să facă o treabă bună, înainte să mă apuc de promovat produsul trebuie să știu unde se încadrează pe scara performanțelor.

De aceea, propun, mai întâi, să aflăm împreună ce înseamnă să deții un procesor cu 6 nuclee. :D...În primul rând...ca să știe toată lumea, un procesor este un fel de creier al unui calculator. Astfel, Amd Phenom II X6 este asemenea unui om cu 6 creiere. Așa cum am anticipat, acest produs nu este un simplu procesor ci este procesorul care  te duce la un nivel superior de reacție și intensitate vizuală. Este capabil să îți îndeplinească și cele mai înalte obiective. Cu alte cuvinte, cu ajutorul acestui procesor poți să creezi orice îți trece prin imaginație.

Acum că am aflat la ce performanțe se poate ridica, putem să îl promovăm cum se cuvine.

Pentru că este un produs aflat sub marca unei firme de renume în domeniul IT și anume AMD, consider că cea mai bună promovare se face prin intermediul unui eveniment. Astfel, propun ca procesorul Amd Phenom II X6 să devină „personajul” principal al unei conferințe la care să participe marile firme și revise din domeniul IT. Evident...ca la orice mare eveniment, presa trebuie să fie nelipsită iar discuția trebuie neapărat mediatizată pentru a afla toată lumea cu ce minunății se mai laudă echipa AMD mai ales că întotdeauna au oferit performanță mare la prețuri pentru toate buzunarele.

O altă modalitate de promovare ar fi să se organizeze un concurs pe blogosferă cu tema „ Cât de departe te pot duce cele 6 creiere ale lui AMD Phenom II X6”. Evident, foarte multă lume va fi foarte curioasă cu privire la ce reprezintă cele 6 nuclee și cu siguranță vor vrea să știe mai mult. Când vor afla de ce este în stare procesorul AMD, sunt convinsă că vor vrea să beneficieze și ei de o așa înaltă tehnologie.

Dar, să nu uităm totuși de promovarea pe Internet pentru că în fond, acest procesor este destinat îmbunătățirii vieții online. De aceea, aș face o animație care să reflecte întocmai beneficiile pe care ți le aduce produsul AMD și l-aș împrăștia pe youtube, twitter sau facebook pentru că o astfel de reclamă este și foarte la îndemână și foarte...gratis :D.

Așa...acum că am împânzit Internetul cu prezentarea lui Phenom II X6, mă gândesc să fac o reclamă și în offline pentru cei interesați de noutățile IT care nu au la îndemână un cablu de Internet. Astfel, aș face tot o animație pe care o voi monta pe un banner prin toate orașele mari, dar în special în București. Aș face reclamă de la metrou și până în la ultimele etaje ale marilor clădiri ca să afle toată lumea până unde a evoluat tehnologia în ziua de astăzi. Poate cine știe..se va inspira cineva din ideea celor de la AMD, și în curând vom avea și noi încă 5 creiere, asta pentru când ruginește acesta pe care îl avem acum :))



Acest articol participă la etapa 16 din concursul SuperBlog.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu