Dilema jurnalistului

Proba Nr 34, din partea echipei BlogMoney în cadrul concursului Superblog:

Primesti o informatie bomba, cu privire la un subiect de larg interes. Publicarea unui material bazat pe aceasta informatie poate sa iti aduca o crestere spectaculoasa de trafic, notorietate, recunoastere si aprecierea multor oameni. Pe de alta parte, daca informatia se dovedeste neadevarata, poti face mult rau unor oameni nevinovati. Cum procedezi in aceasta situatie? Cum verifici daca informatia este adevarata? Construieste o poveste realista pe tema asta, daca nu cumva ai trecut deja printr-o asemenea situatie si ne povestesti un caz concret.

”72 de ore înaintea alegerilor prezidențiale. Lupta pentru scaunul prezidențial este foarte strânsă mai ales că cei doi candidați sunt, în premieră, două femei.

În timp ce mă relaxam în fotoliul de lângă geamul spre parc al apartamentului meu, aud soneria. Mă grăbesc să răspund însă surprize, surprize. La ușă era doar un plic. M-am uitat repede să vad care este destinatarul însă pe el nu scria decât „pentru Claudia”. M-am speriat un pic pentru că niciodată nu mi se mai întâmplase așa ceva. Mă gândeam dacă să-l deschid sau nu...dar bineînțeles curiozitatea mea a învins. L-am citit pe nerăsuflate. Era un bilet scurt prin care cineva mă ruga să postez pe blogul meu o veste bombă despre unul dintre candidații prezidențiali. Mai exact, această persoană aflase cică din „surse sigure”, dar nespecificate (deci de neluat în seamă), că Ioana Popa, candidat la alegerile prezidențiale, a fost striperiță în același club în care cu 10 ani în urmă a câștigat un concurs de miss. Bineînțeles că mi s-a părut ceva iesit din comun, având în vedere că un om care ne reprezintă țara este un exemplu pentru toți cetățenii, nu trebuie să aibă un trecut prea zbuciumat.

Am avut toată noaptea la dispoziție să mă gândesc dacă să acționez sau nu. Mă gândeam că, dacă aș posta această informație bombă în câteva ore viața mea se va schimba la 180, în bine sau în rău. Pentru că nu mă lua deloc somnul, am luat un pix și o foaie și am început să fac o analiza swot a acestei situații.

 Va trebui să dau declarații peste declarații, voi ajunge pe toate canalele de știri și voi influența foarte tare alegerea oamenilor. Deși este foarte obositor, aceasta este o parte bună pentru mine. Traficul pe blogul meu va crește fără niciun efort, imaginea mea va deveni publică fără prea multe complicații...și lista asta poate continua.

Dar...ce fac dacă mă întreabă care este sursa mea? Nu pot să spun că am primit informația printr-un plic anonim pentru că n-aș avea pic de credibilitate. Dacă se adeverește până la urmă că informația este falsă ce se alege de imaginea mea? Și mai rău...ce se alege de doamna Popa? Cum să îmi bat joc de o persoană și de munca ei de-o viață pentru a ajunge eu acolo unde îmi doresc? Cum m-aș mai putea eu bucura de faimă știind că am distrus reputația unei persoane cu o bârfă de proastă calitate? NU! Țin prea mult la principiile mele ca să fac așa ceva. Niciodată n-am fost josnică și nu voi deveni acum!

Astfel, am hotărât să mă interesez. Dacă informația se dovedește a fi adevărată și voi găsi suficiente dovezi pentru a demonstra veridicitatea ei atunci o să o public. Dacă nu...o să muncesc pentru a căpăta notorietatea mult dorită.

Deși diploma de jurnalist îmi urlă că am nevoie de 3 surse, eu am stabilit că ar fi suficient dacă vorbesc cu patronul clubului și văd actele care atestă veridicitatea informației mele, iar apoi un interviu luat doamnei Popa este mai mult decât suficient. Până la urmă, ce altă sursă să mai găsesc? Actele spun totul.
La ora 6:00 eram în picioare. Mai aveam doar 48 de ore înaintea alegerilor. Ce să fac? De unde să încep? Nu știu nimic despre Ioana Popa. Sunt atâtea cluburi în oraș! Cum o să-l găsesc eu pe cel bun?

Dau repede un search pe google și găsesc toată biografia doamnei Ioana Popa. Era autobiografie deci...nu 100% credibilă. Totuși am găsit liceul pe care l-a urmat. Mai mult decât suficient. Am sunat degrabă la secretariatul liceului care, în câteva minute mi-a spus despre ce club este vorba. Bineînțeles, nu am intrat în detalii cu doamna de la capătul firului pentru că pâna la proba contrarie, pentru mine informația este falsă. Cu adresa într-o mână și cu telefonul în cealaltă mână m-am grăbit la clubul cu pricina. Ajunsă acolo, am cerut să vorbesc cu managerul clubului care, spre surprinderea mea era un om foarte binevoitor. I-am arătat legitimația de jurnalist și l-am rugat să îmi arate toate documentele care conțin informațiile angajaților de 10 ani până în prezent. Așa cum mă așteptam, răspunsul a fost negativ. Pentru că am plecat pe premisa informația falsă nu trebuie făcută publică, n-am intrat nici cu acesta în prea multe detalii. Pâna la urmă am intrat în posesia arhivei care, în care am găsit numele Irina Popa și niște poze care semănau foarte mult cu doamna viitor președinte. Am rămas stupefiată. I-am mulțumit pentru ajutor domnului manager și am plecat grăbită spre sediul parlamentului unde trebuia să îmi fac o programare să intru să vorbesc cu doamna Popa.  Am ajuns repede la secretariatul departamentului său și am cerut un interviu cu Ioana Popa, menționând faptul că, este în interesul ei dacă îmi răspunde la câteva întrebări cât mai repede. Nici nu a durat 3 ore că am ajuns față în față cu dna Popa. În urma micului interviu, am ajuns să clarific situația.

 Adevărul este că Ioana Popa are o soră geamănă pe nume Irina Popa, care într-adevăr a lucrat pentru câteva luni în clubul respectiv, însă nu ca striperiță ci ca dansatoare. Am răsuflat ușurată, iar doamna Popa, care a devenit și președinte în urma alegerilor mi-a mulțumit în mod special, atât public cât și privat.

M-am întors acasă epuizată dar și mândră de mine că am avut tăria să nu-mi încalc principiile pentru a ajunge prin mijloace nu tocmai lăudabile acolo unde îmi doresc de atâta timp. ”

Consider că această situație spune totul despre cum trebuie să procedeze oricine care primește un asemenea tip de informație. Înainte să publicați ceva ce nu sunteți sigur că este adevărat, gândiți-vă în primul rând la acea persoană pe care o denigrați și la mulțimea de oameni pe care puteți să-i induceți în eroare. Apoi puneți-vă în situația celui pe care urmează să-l târâți prin noroi fără să știți dacă merită sau nu. Vouă v-ar plăcea să vă strice cineva reputația fără să-i pese dacă informațiile publicate sunt sau nu adevărate? Ei bine....ce ție nu-ți place altuia nu-i face!

Din păcate, totul este teorie, la noi în țară nu se aplică principiul surselor sigure. Mulți oameni își fac carieră pe munca altora fără să le pese că induc în eroare o lume întreagă. Bineînțeles, nu spun că toți jurnaliștii fac așa, însă cei care fac acte de genul acesta sunt în număr foarte mare. De aceea, niciodată să nu fiți 100% siguri despre o știre de acest gen. Înainte să judeci, informează-te mai bine!
PS: Povestea pe care v-am spus-o este pur fantastică. Nu sunt jurnalist, iar în țara noastră, la prezidențiale până acum nu a candidat nicio femeie.