28 noiembrie 2010

LED TV sau LCD?

Acum câteva decenii, bunicii noștrii erau extrem de încântați de imaginile alb-negru oferite de un televizor în formă de cutie. Acum, nouă acest lucru ni se pare de tot râsul, însă pe vremea aceea, cine avea televizor era un om important.


De atunci, de la televizoarele alea care ocupau jumătate de cameră, am ajuns să ne încurcăm în tehnologii care mai de care mai performante și mai calitative. În prezent, un LCD sau un LED este considerat un „must-have”. Înainte să vă spun care dintre aceste două tipuri de televizoare consider că ar fi cea mai bună alegere, haideți să vedem cu ce se laudă fiecare.

În primul și-n primul rând trebuie să vă spun că televizoarele LED fac parte tot din familia LCD-urilor, utilizând de asemenea ecran LCD. Diferența dintre ele se datorează modurilor diferite în care lumina este utilizată pentru a genera imaginea. Datorită acestui lucru, numele corect la televizoarelor LED este de fapt LED LCD TV.

Ce este un LCD?
LCD este abevierea de la Liquid Crystal Display, tehnologie de care dispun atât televizoarele LCD cât și cele LED.
Cum funcționează televizoarele LCD?
Modul de funcționare al unui televizor LCD se bazează pe iluminarea cristalelor lichide de către niște neoane care produc o lumină florescentă. Pentru că nu pot furniza lumină singure, televizoarele LCD sunt mult mai groase decât cele cu LED pentru că au nevoie de o sursă de lumină amplasată în spate. De asemenea, acest tip de iluminare cu neoane determină și un contrast mai mic fapt pentru care culorile nu sunt atât de intense ca în cazul unui LED.

Cum funcționează un televizoarele LED?
Spre deosebire LCD, televizoarele LED nu folosesc neoane ci diode emițătoare de lumină sau leduri. De la această modalitate de iluminare provine și numele acestor televizoare, LED însemnând Light-Emitting Diode. În cazul televizoarelor LED există două tipuri de iluminare, cea EDGE LED în care LED-urile sunt plasate pe marginile televizorului, evitându-se necesitatea luminii din  spatele ecranului și iluminarea din spate cu LED-uri. Prima modalitate de iluminare permite  o reducere considerabilă a grosimii unui televizor LED, iar cea de-a doua modalitate de iluminare cu LED-uri produce nuanţe de negru mai intense, furnizând culori mai realiste pe ecranul LCD, acest lucru determinând un contrast mult mai bun decât cel al televizoarelor LCD care utilizează neoane.

Alte caracteristici ale televizoarelor LED față de LCD-uri

Din punct de vedere al efectului asupra mediului, față de LCD-uri, televizoarele LED nu folosesc mercur în procesul de producție fapt pentru care este mult mai prietenos cu mediul înconjurător.
Din punct de vedere al consumului de energie electrică, LED TV-urile pot fi considerate o investiție pe termen lung, datorită faptului că prețul mare de achiziție se compensează cu consumul redus de energie.
În ceea ce privește unghiul de vizualizare, televizoarele LED sunt din nou în fața LCD-urilor oferind un unghi de vizualizare mai mare decât LCD-urile.

 Pentru că, de fiecare dată când îmi cumpăr un obiect, indifrent de cât de puțin costisitor este acesta, m-am obișnuit să închid ochii și să mă gândesc ce așteptări am eu de la obiectul respectiv. De aceea, de la un televizor mă aștept la următoarele caracteristici:
  • grosime cât mai redusă pentru că urăsc spațiile aglomerate
  • durată de viață cât mai mare
  • consum de energie cât mai mic
  • imagini foarte clare, pentru că totuși...suntem în plină revoluție tehnologică..am nevoie de un TV performant.
  • contrast bun
  • în ceea ce privește prețul, nu pot să spun că am vreo preferință anume dar, de preferat este să găsesc un produs ieftin și bun :D
De aceea, consider că un LED TV ar fi cea mai bună alegere pentru mine dat fiind faptul că, în afară de prețul, care este puțin mai ridicat decât cel al televizoarelor LCD, întrunește toate caracteristicile pe care eu mi le doresc de la un televizor.

Acest articol participă la etapa nr 41, din cadrul concursului Superblog.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu